:: wikimiki.org ::

State Baltice

State baltice

Statele baltice se referă la cele trei state foste-comuniste între Rusia şi Polonia, cu ieşire la Marea Baltică:
- Estonia
- Letonia
- Lituania Aceste ţări şi-au recâştigat independenţa de la Uniunea Sovietică în 1991. Ele, mai ales Estonia şi Letonia au cultură nordică, similară cu cea finlandeză sau suedeză. Finlanda este câteodată considerată ca stat baltic, mai ales în timpul de Al Doilea Război Mondial, când a fost inclusă în Pactul Molotov-Ribbentrop. Cele trei state baltice au devenit membre ale Uniunii Europene şi NATO în 2004. Economiile sale cresc foarte repede, cu creştere anuală în jur de 5-7%, mult peste media Europei. ja:バルト三国 ko:발트 3국

Rusia

Federaţia Rusă este o ţară care se întinde din Europa de est până în nord-estul Asiei. Cu o suprafaţă de 17.075.400 km² este cea mai întinsă ţară din lume. Cândva o republică proeminentă a URSS, Rusia a devenit o ţară independentă de la disoluţia uniunii în 1991. Acum e stat în Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Impărţire administrativă

Rusia este organizată în următoarele diviziuni administrative: 21 de republici, 6 ţinuturi, 49 de regiuni, două oraşe federale, o regiune autonomă şi 10 districte autonome.

Оraşe importante în Rusia

- Моscova
- Sankt-Petersburg
- Nijnii Novgorod
- Novosibirsk
- Еkaterinburg
- Samara
- Оmsk
- Ufа
- Кazan
- Celiabinsk
- Perm
- Rostov-na-Doni, în limba rusă, dar Rostov pe Don, în limba română
- Volgograd
- Vladivostok
- Categorie:Ţări în Europa Categorie:Ţări în Asia als:Russland ja:ロシア ko:러시아 ms:Russia roa-rup:Rusii simple:Russia th:สหพันธรัฐรัสเซีย zh-min-nan:Lō·-se-a

Polonia

Polonia este o ţară din Europa Centrală. Are graniţe cu Germania la vest, Republica Cehă şi Slovacia la sud, Ucraina şi Belarus la est şi cu Lituania, Marea Baltică şi Rusia (enclava rusească Kaliningrad) la nord.

Statul polonez s-a format în urmă cu 1000 de ani sub dinastia Piast şi şi-a cunoscut epoca de aur la sfârşitul secolului al XVI-lea sub dinastia Jaglieloniană când Polonia a fost una dintre cele mai întinse, înstărite şi puternice ţări din Europa. În 1791, Sejmul uniunii polono-lituaniene a votat Constituţia din 3 mai, prima constituţie modernă a Europei şi a doua în lume după Constituţia Statelor Unite ale Americii. Imediat după, ţara şi-a încetat existenţa după de a fost împărţită între vecinii săi Rusia, Austria şi Prusia. Şi-a recâştigat independenţa în 1918 la sfârşitul primului război mondial ca a doua republică poloneză. În urma celui de-al doilea război mondial devine stat satelit comunist al Uniunii Sovietice cunoscută sub denumirea Republica Populară Polonia. În 1989 primele alegeri parţial libere din Polonia de după al doilea război mondial au încheiat revolta mişcării istorice Solidaritatea (Solidarność) care lupta pentru libertate, astfel înlăturându-se conducătorii comunişti. Actuala a treia republică poloneză a fost creată, câţiva ani mai târziu prin noua constituţie din 1997. În 1999 Polonia devine membru NATO şi la 1 mai 2004 se alătură Uniunii Europene.

__TOC__

Numele

:Vedeţi şi numele 'Poloniei' în alte limbi, la Wikţionar.

Numele oficial al Poloniei în poloneză este Rzeczpospolita Polska. Numele ţării, Polska şi cel al naţionalităţii, polonezii sunt de origine slavă.

Numele poate fi derivat de la numele tribului Goplanie - oameni care locuiau în jurul lacului Gopło - leagănul Poloniei menţionat ca Glopeani având 400 de fortăreţe circa 845 (Geograful bavarez). Varianta obişnuită susţine că numele Polska provine de la tribul slav Polanie care a întemeiat statul polonez în secolul X (Polonia Mare). Etimologia convenţională a denumirii etnice a polonezilor se leagă de aceste Polanie poloneze, "locuitor al câmpului"; pole, "câmp", analogie la polyî din limba rusă, "loc deschis", din Indo-Europeanul pelè-, "plat" + -anie, "locuitori", analogie la -anus din limba latină, "provenind din" (a se compara Yuriev-Polsky). În latina veche apar în cronici termenii terra Poloniae (Ţara Poloniei) sau Regnum Poloniae (regatul Poloniei).

În paralel cu această terminologie, o alta, Lechia, intră în discuţie, care se pare să derive de la numele tribului Lędzianie. Aceasta naşte nume alternative pentru "polonezi": Lęch, Lęchowie în Slavona Veche Bisericească, Lechia, Lechites în latină, Lach în ruteană, Lyakh în rusă, precum şi cuvântului din germana veche Lechien, din maghiară Lengyelorszag, Lengyel, din lituaniană Lenkija, lenkas şi din turcă Lechistan (de la persianul Lehestan.)

Istorie

Naţiunea poloneză a început să se formeze în unitate şi entitate teritoriale în secolul al X-lea sub dinastia Piast. Primul conducător istoric al Polonic menţionat în documente Mieszko I, a fost botezat în 966, adoptând regilia creştină catolică ca noua religie oficială a ţării la care mulţimea s-a convertit în cursul secolului următor. În secolul al XII-lea, Polonia s-a fărâmiţat în mai multe state mici care au fost mai târziu prădate de armatele mongole ale Hoardei de Aur în 1241. În 1320 Władysław I devine rege al Poloniei reunificate. Fiul său Casimir cel Mare reface economia Poloniei, construieşte noi castele şi câştigă războiul împotriva Ducatului Rus (Lwow devine oraş polonez). Sub dinastia Jagielonienilor, Polonia îşi construieşte o alianţă cu vecina sa Lituania. O epocă de aur survine în secolul al XVI-lea în timpul Uniunii Lublin cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. Cetăţenii Poloniei se mândresc cu libertăţile antice şi sistemul parlamentar, deşi Szlachta a monopolizat multe din beneficii. Odată cu acea perioadă, polonezii au privit libertatea ca cea mai importantă valoare. Polonezii de multe ori se numescc naţiunea oamenilor liberi.

libertate

La mijlocul secolului al XVIII-lea, o invazie suedeză a trecut peste ţară în vremuri tulburi denumite "Potopul" (pl: potop). Numeroasele războaie împotriva Imperiului Otoman, Rusiei, Cozacilor, Transilvaniei şi a Prusiei Brandemburgice s-au încheiat în 1699. În următorii 80 de ani, lipsa de strălucire a guvernului şi impasul instituţional au slăbit naţiunea conducând la tendinţe anarhiste şi crescând dependenţa faţă de Rusia. În democraţia poloneză orice membru al parlamentului avea dreptul să suspende orice lucrare sau proiect strigând 'Liberum Veto' în timpul sesiunii. Ţarul rus a reuşit să transforme acest fapt într-un avantaj al acestei vulnerabilităţi politice unice oferind bani trădătorilor parlamentari care în acest fel blocau consistent şi subversibil reformele necesare şi noile soluţii.

Voievodate

În detaliu : Voievodatele Poloniei Polonia este împărţită în 16 regiuni administrative numite voievodate. (województwa, singular - województwo):
- Voievodatul Marea Polonie (Wielkopolskie)
- Voievodatul Mica Polonie (Malopolskie)
- Voievodatul Lodz (Lodzkie)
- Voievodatul Silezia de Jos (Dolnoslaskie)
- Voievodatul Lublin (Lubelskie)
- Voievodatul Mazovia (Mazowieckie)
- Voievodatul Opole (Opolskie)
- Voievodatul Pomerania (Pomorskie)
- Voievodatul Silezia (Slaskie)
- Voievodatul Varmie-Mazuria (Warminsko-Mazurskie)
- Voievodatul Pomerania Occidentală (Zachodniopomorskie)
- Voievodatul Carpaţilor de Jos (Podkarpackie)
- Voievodatul Podlachia (Podlaskie) - Bialystok
- Voievodatul Lubusz (Lubuskie)
- Voievodatul Cujavie-Pomerania (Kujawsko-Pomorskie)
- Voievodatul Sfintei Cruci (Swietokrzyskie)

Cultură

- Listă de polonezi celebri
- minorităţi :
- Bieloruşi (200 la 300 000)
- Cehi (3 000)
- Caraiţi (200 000)
- Lituanieni (20-25 000)
- Lemki (60 la 70 000)
- Germani (300 la 500 000)
- Armeni (5 la 8 000)
- Ţigani (20 la 30 000)
- Ruşi (10 la 15 000)
- Slovaci (10 la 20 000)
- Tătari (5 000)
- Ucrainieni (200 la 300 000)
- Evrei (8 la 10 000)
- Kaşubi
- Categorie:Ţări în Europa als:Polen fiu-vro:Poola ja:ポーランド ko:폴란드 ms:Poland simple:Poland th:ประเทศโปแลนด์ zh-min-nan:Polska

Estonia

Estonia (Eesti în estoniană) este o ţară baltică în Europa cu capitala la Talin. Graniţa de vest a ţării o constituie Marea Baltică. În sud se învecinează un alt stat baltic, Letonia, iar la est cu Rusia. Estonia a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai, 2004.

Istorie

Articol principal: Istoria Estoniei Pe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care au fost asimiliaţi de către fino-ugrici. Ţara a trecut printr-un vast proces de creştinizare, iniţiat de germani şi danezi prin câteva războaie în 1208, urmând ca aceasta să fie cucerită în 1227. Din Evul Mediu şi până în Epoca Modernă, Estonia a fost controlată de diverse puteri nord-europene, precum Danemarca, Suedia, Polonia şi în final Rusia. Estonia şi-a declarat independenţa după invazia germană, care a urmat retragerii bolşevicilor din ţară. Estonia a devenit independentă după ocupaţia germană, în Războiul Libertăţii (24 februarie 1918). Dar a fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 şi incorporată cu forţa în august 1940. În final, a devenit independentă doar după dezintegrarea acestei uniuni (sfârşitul lui 1990), la data de 20 august 1991. De aceea, 20 august este o sărbătoare de stat în Estonia. În anii 1990, Estonia s-a apropiat de Europa Occidentală, fiind legată cultural şi istoric cu aceasta. A devenit membră a NATO pe 29 martie 2004 şi a Uniunii Europene pe 1 mai 2004.

Politică

Articol principal: Politica Estoniei

Judeţe

Articol principal: Judeţele Estoniei
- Harju
- Hiiu
- Ida-Viru
- Jõgeva
- Järva
- Lääne
- Lääne-Viru
- Põlva
- Pärnu
- Rapla
- Saare
- Tartu
- Valga
- Viljandi
- Võru Võru

Geografie

Articol principal: Geografia Estoniei Estonia este situată între 57,3 şi 59,5 grade latitudine şi 21,5 şi 21,8 longitudine, pe malul estic a Mării Baltice, între Golful Finlandei şi Golful Riga. Elevaţie medie este de 50 de metri. Ţara este destul de săracă în resurse naturale, deşi are depozite de calcar şi turbă. 47% din teritoriul ţării este acoperit cu pădure şi Estonia conţine peste 1.400 de lacuri, deşi majoritatea sunt foarte mici. Conţine şi aproximativ 1.500 de insule, cele mai mari fiind Saaremaa şi Hiiumaa. Cel mai înalt punct este Suur Munamägi în sud-estul ţării şi cel mai mare lac este Lacul Peipsi, cu o suprafaţă de 3.555 km².

Economie

Articol principal: Economia Estoniei Cu un Produs Intern Brut de US$12.300 pe cap de locuitor, Estonia este cea mai bogată ţară baltică şi printre cele mai sănătoase economii ale noile state membre a Uniunii Europene, la care a aderat în 2004. Totuşi, PIB-ul este la aproximativ 50% din media UE. Economia estoniană creşte mult mai repede şi decât ţările din Europa Centrală, dar mai încet decât Letonia şi Lituania (fiindcă este o ţară mai bogată decât acestea şi din cauza aceasta economia nu mai poate susţine rate de creşteri mari atât de ridicate). Estonia este bine dezvoltată tehnologic, cu un sector puternic în informatică. Nivelul de trai şi salariile continuă să crească.

Demografie

Articol principal: Demografia Estoniei Aproximativ două treimi din populaţie este de etnicitate estonă, ceilalţi fiind din alte foste republici sovietice, mai ales Rusia. Aceştia trăiesc în general în capitala Talin. Este şi o minoritate mică finlandeză, mai ales pe coasta de nord a Estoniei. Limba oficială a ţării este estoniana, care este apropiată de limba finlandeză. Limba rusă este vorbită, din cauza istoriei sovietice a ţării şi a minorităţii ruse, şi limba engleză este cunoscută ca limbă străină de o proporţie mare a populaţiei. Majoriteatea estonienilor sunt luterani, pe când minoriteatea rusă este ortodoxă.
Cultură
Articol principal: Cultura Estoniei
- Universitatea din Tartu
- Neiokõsõ
Vezi şi

- Companii estoniene
Legături externe

- http://www.riik.ee - site-ul oficial a statului estonian
- http://www.estonia.com - site-ul oficial turistic a Estoniei
- [http://estonia.europe-countries.com Estonia Pictures]
- [http://www.europe-atlas.com/estonia-map.htm Estonia Map]
- Categorie:Ţări foste sovietice Categorie:Ţări în Europa fiu-vro:Eesti ja:エストニア ko:에스토니아 ms:Estonia roa-rup:Estonia simple:Estonia th:ประเทศเอสโตเนีย zh-min-nan:Eesti

Letonia

Letonia este o ţară baltică în Europa. Capitala ţării este Rīga. Graniţa de vest a ţării o constituie Marea Baltică. În nord şi în sud, Letonia se învecinează cu Estonia şi respectiv Lituania, iar în est cu Rusia. Este membră a Uniunii Europene.

Judeţe

Articol principal: Judeţele Letoniei
- Aizkraukles
- Aluksnes
- Balvu
- Bauskas
- Cesu
- Daugavpils
- Dobeles
- Gulbenes
- Jekabpils
- Jelgava
- Jurmala
- Kraslavas
- Kuldigas
- Liepaja
- Limbazu
- Ludzas
- Madonas
- Ogres
- Preilu
- Rezekne
- Riga
- Saldus
- Talsu
- Tukuma
- Valkas
- Valmieras
- Ventspils
- Categorie:Ţări foste sovietice Categorie:Ţări în Europa fiu-vro:Läti ja:ラトビア ko:라트비아 ms:Latvia roa-rup:Letonia simple:Latvia th:ประเทศลัตเวีย zh-min-nan:Latvia

Uniunea Sovietică

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) (Ruseşte Сою́з Сове́тских Социалисти́ческих Респу́блик (СССР), Soiuz Sovieţkih Soţialisticeskih Respublik (SSSR), cunoscută şi ca Uniunea Sovietică (Сове́тский Сою́з, Sovieţki Soiuz), a fost un stat întins pe mare parte din Nordul Eurasiei, şi care a existat din 1922 până în 1991. Formarea sa a fost punctul culminant al Revoluţiei ruse din 1917, cea care l-a îndepărtat pe ţarul Nicolae al II-lea. URSS era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste (RSS-uri). Numărul acestora a variat de-a lungul timpului; la data dezmembrării, URSS număra 15 republici componente. Rusia era de departe cea mai mare republică, dominând în aproape toate domeniile: suprafaţă, populaţie, economie şi influenţă politică. Teritoriul URSS a suferit de asemenea variaţii mari; în 1990 corespundea Rusiei Imperiale, cele mai importante excepţii fiind Polonia, Finlanda şi Alaska. Cu excepţia unei scurte perioade chiar după revoluţie, organizarea politică a ţării era definită de singurul partid politic recunoscut, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

Istoria

Articolul principal: Istoria Uniunii Sovietice. Activitatea revoluţionară în Rusia a început cu Revolta decembriştilor, descoperită în 1825. Deşi iobăgia a fost abolită în 1861, aceasta s-a făcut în condiţii nefavorabile ţăranilor şi a contribuit la încurajarea revoluţionarilor. Duma, Parlamentul Rusiei, a fost fondată în 1906, însă agitaţiile sociale au continuat şi s-au agravat în timpul Primului Război Mondial din cauza înfrângerilor militare şi a lipsei hranei. Revoluţia din februarie şi revoluţiile din octombrie (vezi şi Revoluţia rusă) au fost urmate de o perioadă de război civil (vezi Războiul civil rus), în urma căreia Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă (RSFSR) şi alte state bolşevice au ajuns să controleze cea mai mare parte a fostului Imperiu rus. Pe 6 iulie 1923, RSFSR, Republica Socialistă Federativă Sovietică Transcaucaziană, alături de republicile sovietice ucraineană şi bielorusă, au semnat un tratat de uniune, astfel formând Uniunea Sovietică. Prăbuşirea monarhiei ruse a fost urmată de stârpirea clasei boiereşti şi de împărţirea pământului către familiile ţărăneşti. Ţăranii săraci şi cei cu stare medie nu au tras folos de pe urma acestei împărţiri, până când Lenin nu a anunţat Noua politică economică (NPE), care a pus capăt rechiziţionării de alimente de către guvern, practică începută în timpul războiului civil. În anii aplicării NPE, ţăranii îşi comercializau produsele la preţuri libere. După moartea fondatorului mişcării revoluţionare Lenin (1924), Iosif Vissarionovici Stalin s-a impus ca lider de necontestat, învingându-l pe Lev Troţki, pe care, în cele din urmă, îl va exila din Uniunea Sovietică în 1929 (şi îi va comanda asasinarea în 1940), asumându-şi în acelaşi timp puteri dictatoriale. Stalin a abandonat Noua politică economică a lui Lenin, instituind planurile cincinale şi colectivizarea agriculturii. Sub conducerea sa, Uniunea Sovietică (fondată în 1922) a devenit o putere industrială majoră. În paralel, opoziţia politică a fost eliminată în anii 1930, prin epurări. Iniţial, guvernul lui Stalin a semnat un tratat de neagresiune cu Germania nazistă, cu o anexă secretă prin care Europa răsăriteană era împărţită în sfere de influenţă nazistă, respectiv sovietică. Naziştii au încălcat pactul în 1941 prin invazia Uniunii Sovietice, ceea ce a determinat intrarea URSS în al doilea război mondial de partea aliaţilor. După victoria aliată, Armata Roşie controla Europa de est, şi a ajutat la formarea mai multor state marionetă comuniste, stabilind astfel o sferă de influenţă sovietică în estul Europei, analogă sferei de influenţă americane în Europa de vest. Tensiunile între cele două sfere au condus la Războiul Rece, şi ambele părţi au iniţiat programe masive de înarmare cu arme nucleare pentru intimidarea celeilalte părţi. Al Doilea Război Mondial a adus Uniunea Sovietică în poziţia uneia dintre cele două mari puteri mondiale, poziţie menţinută timp de patru decenii prin putere militară, ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare, şi prin cercetare ştiinţifică, în special în domeniul ştiinţei spaţiale şi al armamentului. Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist, a impus politicile de glasnost (transparenţă) şi perestroika (restructurare economică). Întâlnirile la vârf americano-sovietice din 1986 şi 1987, precum şi întâlnirea dintre preşedintele american Ronald Reagan şi Gorbaciov, de la sfârşitul lui 1988, au condus la reducerea armamentului în Europa. Dezintegrarea regimurilor comuniste aliate din Europa de Est a prefigurat dizolvarea Uniunii Sovietice. Preşedintele Republicii Federative Ruse Boris Elţîn l-a eclipsat treptat pe liderul sovietic Gorbaciov, iar Uniunea Sovietică s-a desfiinţat pe cale paşnică în decembrie 1991. Majoritatea fostelor republici sovietice s-au constituit în Comunitatea Statelor Independente.

Politica

Articolul principal: Politica Uniunii Sovietice Conform ultimei Constituţii sovietice din 1977, Uniunea Sovietică se declara, teoretic, un stat federal format din 15 republici în uniune voluntară, iar guvernarea avea o structură federală (vezi Constituţia Uniunii Sovietice). Guvernul Uniunii Sovietice punea în aplicare deciziile luate de Partidul Comunist (vezi Organizarea Partidului Comunist al URSS). Structura PCUS era bazată pe centralism democratic, metoda leninistă de luare a deciziilor în interiorul partidului. Conform centralismului democratic, organele inferioare ale partidului pun în aplicare deciziile organelor superioare. Organele inferioare începeau la nivel de oraş şi de district, mergând până la Comitetul Central, organul suprem de partid. Folosind autoritatea nomenklaturii, Partidul plasa oameni de încredere în posturi guvernamentale de conducere. Organele PCUS monitorizau acţiunile ministerelor, agenţiilor guvernamentale şi organelor legislative. Cea mai înaltă instituţie legislativă era Sovietul Suprem. Conducătorul Partidului Comunist era Secretarul general. Şeful partidului mai deţinea uneori şi alte posturi, cum ar fi preşedinţia statului sau funcţia de Prim-ministru (vezi Lista conducătorilor Uniunii Sovietice). A se vedea şi: Dreptul sovietic.

Relaţiile externe

Articolul principal: Relaţiile externe ale Uniunii Sovietice

Republicile

În ultimele decenii, Uniunea Sovietică era compusă din 15 Republici Sovietice Socialiste. După ce au devenit independente, unele au rămas oganizate în Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Economia

Bazată pe un sistem de proprietate de stat, economia sovietică era controlată prin Gosplan (Comisia de Planificare a Statului) şi Gosbank (Banca de Stat). De la dizolvarea Uniunii Sovietice, aproape toate republicile sovietice au renunţat la economia centralizată planificată şi proprietatea de stat.

Populaţia

Uniunea Sovietică era una dintre cele mai neomogene ţări din punct de vedere etnic, cu peste 100 etnii diferite. Populaţia totală era estimată la 293 milioane în 1991. Uniunea Sovietică era atât de mare încât, şi după destrămarea ei, Rusia rămâne cea mai mare ţară ca suprafaţă şi foarte variată etnic, având multe minorităţi precum tătari, udmurţi şi altele.

Cultura

- Cinematografia sovietică
- Televiziunea sovietică
- Marea Enciclopedie Sovietică

Sărbători

Categorie:Uniunea Sovietică Categorie:Istoria Europei Categorie:Războiul rece Categorie:Superputere Categorie:Sfere de influenţă Categorie:Comunism ja:ソビエト連邦 ko:소비에트 연방 simple:Soviet Union th:สหภาพโซเวียต

Estonia

Istorie

Politică

Articol principal: Politica Estoniei

Judeţe

Articol principal: Judeţele Estoniei
- Harju
- Hiiu
- Ida-Viru
- Jõgeva
- Järva
- Lääne
- Lääne-Viru
- Põlva
- Pärnu
- Rapla
- Saare
- Tartu
- Valga
- Viljandi
- Võru Võru

Geografie

Economie

Demografie

Letonia

Judeţe

Suedia

Suedia (Suedeză: Sverige) este un stat în nordul Europei, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic), învecinat cu Norvegia, şi Finlanda. Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Oland ş.a.). În mod tradiţional Suedia este împărţită în trei provincii istorice (landsdelar în sudedeză): Götaland, Svealand şi Norrland. Cea de-a patra provincie istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă. Până la reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna, Suedia era divizată în 25 de unităţi administrative (landskap). În prezent Suedia este împărţită în 21 de unităţi administrative (regiuni), denumite în suedeză län. Acestea sunt:

Geografie

Relief predominant de platou şi de câmpie, cu urmatoarele particularitati: în vest şi nord-vest Munţii Scandinavi (alt. max. 2117 - vf. Kebnecajse); în partea centrală zone colinare (alt. medie 500 m), fragmente de numeroase râuri care se varsă în Marea Baltică (Golful Botnic); în est câmpii înguste de litoral; în sud o depresiune centrală acoperită de foarte multe lacuri, urmată de podişul Smoland (alt. 377) şi de câmpia Skania. Vârfuri: Sarek (2090 m), Sulitjelma (1914 m), Râuri: Klar, Osterdal, Indals, Angerman, Ume, Pite, Lule, Torne, Muonio. Lacuri: Vanern, Vatern, Malaren, Storsjon, Siljan, Nornavam. Clima temperat-maritimă în sud şi aspră în nord. Vegetaţie: păduri de conifere şi de foioase (50% din suprafaţă), plante de tundră montană. Numeroase rezervaţii naturale şi parcuri naţionale.

Istorie

Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheţii ultimei glaciaţiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vînători-culegători, trăind în primul rînd din ceea Marea Baltică]] le putea oferi. Există probe care susţin teoria conform căreia sudul Suediei a fost dens populat în timpul Epocii bronzului, pentru că au fost descoperite rămăşiţe ale unor comunităţi bazate pe comerţ. În secolele al 9lea şi al 10lea, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerţul, atacurile şi colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră. În 1397, cele 3 ţări scandinave Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărţit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent. Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hăţurile Europei de Nord şi în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei şi a declarat-o Mare Ducat rusesc. Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducînd la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod paşnic în 1905. Suedia a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO).

Economie

Economie bazată pe industrie şi servicii. PIB(1995): 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii. Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint. Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi petrochimică, textilă, alimentară. Agricultură specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere. Pescuit maritim. Turism de amploare. Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare. Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume. Comerţ extern cu Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Olanda, Finlanda ş.a. Căi ferate: 11285 km. Căi rutiere: 135859 km. Căi navigabile interne. Flotă comercială maritimă.

Cultură

O specialitate culinară suedeză sînt kåldolmar, asemănătoare cu sarmalele româneşti, din carne de porc şi frunze de varză. Mîncare tipică pentru zona est mediteraneană, sarmalele au fost aduse în Suedia în secolul XVIII de către armatele regelui Carl al XII-lea al Suediei, care au petrecut 2 ani în exil pe teritoriul Moldovei de astăzi (oraşul Tighina). Pentru prima oară au fost menţionate într-o carte de bucate scrisă de Cajsa Warg în 1755. Atunci erau încă făcute cu foi de viţă, care au fost repede înlocuite cu foi de varză, acestea fiind mult mai uşor de găsit în Scandinavia. Categorie:Ţări în Europa
- als:Schweden fiu-vro:Roodsi [[got:

Finlanda

Finlanda este o ţară din Europa de Nord, membră a Uniunii Europene şi a zonei Euro. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la nord-vest şi Norvegia la nord. Limbile oficiale sunt finlandeza şi suedeza (vezi suedeza în Finlanda). Finlandeza este o limbă aglutinantă ce aparţine familiei de limbi ugro-finice, grup care cuprinde şi estoniana, lapona sau maghiara. Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că alături de bască nu fac parte din limbile indo-europene.

Istorie

Articol principal : Istoria Finlandei În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinizarea acesteia. În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus. În 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordur'ile despre viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii şi Albi. Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918. În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar şi-a păstrat independenţa, spre deosebire de alte state baltice. Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.

Politică

Articol principal : Politica Finlandei

Regiuni administrative

Articol principal : Regiunile administrative ale Finlandei Finlanda este formată din 6 regiuni administrative (Lääni (sing.), lääniä (partitiv sing.), läänit (plural definit). Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executivă centrală. Acesta este un sistem care nu s-a prea schimbat din 1634. În anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate şi din 12 regiuni au rămas doar 6. Acestea sunt următoarele (în română, finlandeză, suedeză şi capitala regiunii administrative în finlandeză şi suedeză):
- Finlanda de Sud, Etelä-Suomen lääni, Södra Finlands län. Hämeenlinna / Tavastehus
- Finlanda de Vest, Länsi-Suomen lääni, Västra Finlands län. Turku / Åbo
- Finlanda de Est, Itä-Suomen lääni, Östra Finlands län. Mikkeli / S:t Michel
- Oulu, Oulun lääni, Uleåborgs län. Oulu / Uleåborg
- Laponia, Lapin lääni, Lapplands län. Rovaniemi
- Åland, Ahvenanmaan lääni, Ålands län. Maarianhamina / Marienhamn Insulele Åland sau Ahvenanmaa se bucură de un grad mare de autonomie. Singura limbă oficială este limba suedeză. Potrivit acordurilor internaţionale şi legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină legislaţia locală cu legislaţia generală a Finlandei. În afara bugetului local Insulele Åland se mai bucură şi de o parte din bugetul Finlandei care o reprezintă în relaţiile internaţionale. Insulele sunt complet demilitarizate şi nu fac parte din Uniunea Europeană chiar dacă moneda Insulelor este euro. In capitala regiunii administrative funcţioneză Administratia regională Lääninhallitus / Länsstyrelse condusă de un Prefect Maaherra / Landshövding. În afara celor 6 regiuni administrative Finlanda se mai împarte, în funcţie de situaţii, în 5 suuralue echivalentele provinciilor, în 21 de maakunta care sunt echivalentele regiunilor geografice. Mai este împărţită în 15 circi electorale vaalipiiri, 15 zone de gravitaţie a forţei de muncă työvoima- ja elinkeinokeskus care sunt de fapt provinciile istorice finlandeze şi care nu se suprapun circumscripţiilor electorale, 213 centre de gravitaţie economică şi culturală seutukunta şi, în sfârşit, în 992 de localităţi sau comune kunta. Comuna kunta, are ca subdiviziune satul kylä. Finlanda, ţara pădurilor şi a lacurilor, este împărţită în numeroase ocoale silvice şi de vânătoare metsäpiiri. Brigadier al ocolului silvic este metsänhoitaja sau metsänvartija şi riistanhoitaja, responsabil-îngrijitor al vânatului. Din punct de vedere militar, actualele 12 regiuni militare sotilaslääni (7 sept. 2004) se vor reduce, în curând, prin restructurare, la doar 7. Biserica evanghelico-luterană are împărţire administrativă proprie: 9 hiippakunta, eparhie sau dieceză şi 576 de seurakunta parohie. O unitate administrativă mai veche era rovastikunta, protopopiat. Tot învechite sunt şi următoarele unităţi administrative: vapaaherrakunta, comitat şi tuomiokunta, district jurdic devenit astăzi kihlakunta, district jurisdicţional sau al stării civile.

Geografie

Articol principal : Geografia Finlandei Finlanda este ţara celor 1.000 de lacuri şi insule: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi cu 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei. Faţadele maritime ale Finlandei se deschid la Marea Baltică, prin golful Botnic la vest şi golful Finic la sud.

Economie

Articol principal : Economia Finlandei Finlanda are o economie bine industrializată, în mare parte de piaţă liberă, cu un PIB per capita asemănător celor din Regatul Unit, Franţa, Italia sau Germania. Finlanda este în prezent sediul social al Nokia, lider mondial în telefonia mobilă.

Demografie

Articol principal : Demografia Finlandei

Cultură

Articol principal : Cultura Finlandei

Vezi şi

- Pakkoruotsi
- Literatură finlandeză
- Alvar Aalto
- Jean Sibélius
- Listă de municipii din Finlanda
- Carl Gustaf Emil Mannerheim

Legături externe

- http://virtual.finland.fi/ Portalul administraţiei finlandeze
- http://www.visitfinland.com Biroul de turism al Finlandei Categorie:Ţări în Europa
- fiu-vro:Soomõ [[got:

Pactul Molotov-Ribbentrop

Pactul Molotov-Ribbentrop a fost un pact secret, încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Vyaceslav Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin. Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invazii a Poloniei, petrecută de altfel cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939]]. Pe de cealalta parte, Uniunea Sovietică voia să prevină, cel puţin momentan o invazie germană, datorită faptului că Armata Roşie nu avea practic ofiţeri superiori, aceştia fiind executaţi în masă de către Stalin, în frunte cu mareşalul Tuchacevski, sub pretextul unui complot imaginar. În realitate, ambele ţări agresoare voiau să se asigure, cel puţin oficial, că vor avea spatele "acoperit" în procesul de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori, Hitler şi Stalin, vor repercuta lung în timp, prelungind cel de-al doilea război mondial cu războiul rece şi cu tăierea Europei în două de către cortina de fier a anilor 1945 - 1989. În toţi aceşti 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democraţiei şi a economiei libere în toate ţările sale aflate la vest de cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puţin dure, dar aservite Kremlinului, şi de economii centralizate de stat. Urmările pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) vor fi practic continuate de către pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o "nouă" reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa binefăcătoare a Uniunii Sovietice. Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărât câţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trăsătură de condei, avea să fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii, între 1945 şi 1989. Categorie:Al doilea război mondial Categorie:Al Treilea Reich Categorie:Anglia Categorie:Blocul estic Categorie:Documente oficiale americane Categorie:Documente oficiale engleze Categorie:Documente oficiale naziste Categorie:Documente oficiale sovietice Categorie:Germania Categorie:Pacte internaţionale Categorie:Europa Categorie:Istoria Europei Categorie:Politica externă a Angliei Categorie:Politica externă a SUA Categorie:Politică externă nazistă Categorie:Politică externă sovietică Categorie:Războiul rece Categorie:Regatul Unit Categorie:Statele Unite ale Americii Categorie:Uniunea Sovietică ja:独ソ不可侵条約

NATO

] Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO în engleză, OTAN în franceză) este o organizaţie internaţională pentru colaborarea defensivă stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington pe 4 aprilie, 1949. Celălalt nume oficial al ei este echivalentul în limba engleză, North Atlantic Treaty Organisation, sau NATO. Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declară: :Participanţii sunt de acord că un atac armat asupra uneia sau mai multor dintre ele în Europa şi America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor şi în conseciţă sunt de acord, că în cazul în care un asemenea atac armat are loc, în exerciţiul dreptului auto-apărării recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va asista participantul sau participanţii respectivi, individual sau concentrat cu alţi Participanţi, într-un mod atât cât este de necesar, pentru a restaura şi a păstra securitatea zonei nord-atlantice. Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunuea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însuşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului pe 12 septembrie, 2001 în răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

State Membre

Atentatele din 11 septembrie 2001 De la fondarea OTAN în 1949 sau împreună cu anul de aderare.
- Belgia
- Bulgaria (2004)
- Canada
- Cehia (1999)
- Danemarca
- Estonia (2004)
- Franţa
- Germania (1955)
- Grecia (1952)
- Ungaria (1999)
- Islanda
- Italia
- Letonia (2004)
- Lituania (2004)
- Luxemburg
- Olanda
- Norvegia
- Polonia (1999)
- România (2004)
- Portugalia
- Slovacia (2004)
- Slovenia (2004)
- Spania (1982)
- Turcia (1952)
- Regatul Unit
- Statele Unite ale Americii Grecia şi Turcia s-au alăturat alianţei în februarie 1952. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955 iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă pe 30 mai, 1982 iar fostele ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia au aderat fie pe 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria şi Cehia) fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria). Franţa s-a retras din comanda militară în 1966 dar a revenit în 1992. Islanda, singura ţară membră OTAN care nu are o forţă militară proprie, s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război.

Istorie

Pe 17 martie, 1948 Benelux, Franţa, şi Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles care este o percuziune la înţelegerea OTAN. URSS şi statele aliate ei au format Pactul de la Varşovia în 1955 pentru a contrabalansa OTAN. Ambele organizaţii au fost foţe oponente în războiul rece. După căderea Cortinei de Fier în 1989, Pactul de la Varşovia s-a dezintegrat. OTAN şi-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia şi Montenegru începând cu 24 martie şi terminând cu 11 iunie, 1999. Trei foste ţări comuniste, Ungaria, Republica Cehă şi Polonia, s-au alăturat OTAN în 1999 după ce au fost invitate pe 8 iulie, 1997. La summitul de la Praga (Republica Cehă) din 21 noiembrie-22 noiembrie, 2002 şapte ţări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu alianţa: Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria şi România. Ţările invitate s-au alăturat OTAN în 2004. Albaniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei li s-a comunicat că nu îndeplinesc criteriile economice, politice şi militare şi că vor trebui să aştepte. Croaţia a făcut o cerere abia în 2002 şi este abia la începutul procesului. Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militară franceză în 1966 pentru a-şi dezvolta propriul program de descurajare nucleară, a necesitat relocarea Centralei OTAN din Paris, Franţa la Bruxelles, Belgia până la 16 octombrie, 1967. În timp ce centrala politică este amplasată în Bruxelles, centrala militară şi cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE), sunt localizate la sud de Bruxelles în oraşul Mons. Pe 13 septembrie, 2001, OTAN a invocat, pentru prima dată în istoria sa, un articol din carta sa prin care se înţelege că orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac împotriva întregii alianţe. Asta a venit ca un răspuns la Atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Pe10 februarie, 2003 OTAN a înfruntat o criză serioasă deoarece Franţa şi Belgia au stricat procedura de aprobare în linişte, în privinţa timpul pentru măsuri protective pentru Turcia în cazul unui posibil război cu Irakul. Germania nu şi-a folosit dreptul de veto, însă a spus că susţinea vetoul. Pe 16 aprilie, 2003, OTAN a fost de acord să preia comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) în Afganistan în august acelaşi an. Decizia a venit după cererea Germaniei şi Olandei, cele două naţiuni care conduceau ISAF la momentul înţelegerii. Ea a fost aprobată unanim de către toţi cei 19 ambasadori ai OTAN. A fost prima oară în istoria OTANului când a avut loc o misiune în afara zonei atlantice. Canada a fost în original criticată pentru că i-a luat-o înainte ISAFei.

Secretarii Generali ai OTAN

- Lord Ismay (1952-1957)
- Paul-Henri Spaak (1957-1961)
- Dirk Stikker (1961-1964)
- Manlio Brosio (1964-1971)
- Joseph Luns (1971-1984)
- Lord Carrington (1984-1988)
- Manfred Wörner (1988-1994)
- Willy Claes (1994-1995)
- Javier Solana (1995-1999)
- Lord Robertson (1999-2003)
- Jaap de Hoop Scheffer (2004 - prezent) Vezi şi: Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, OSCE, Uniunea Europei Centrale, ONU, Uniunea Europeană

Legături Externe

- [http://www.nato.int/ Situl oficial al OTAN]
- [http://www.army-technology.com/contractors/missiles/nato.html Forţa de Răspundere a OTAN - Articol]
- [http://www.nato.int/pfp/romania/romaniahome.htm Misiunea Română la OTAN] Categorie:NATO ja:北大西洋条約機構 ko:북대서양 조약 기구 th:องค์การสนธิสัญญาป้องกันแอตแลนติกเหนือ

2004

Secole: Secolul XX - Secolul XXI - Secolul XXII Decade: Anii 1950 Anii 1960 Anii 1970 Anii 1980 Anii 1990 - Anii 2000 - Anii 2010 Anii 2020 Anii 2030 Anii 2040 Anii 2050 Ani: 1999 2000 2001 2002 2003 - 2004 - 2005 2006 2007 2008 2009 ---- __FARACUPRINS__

Evenimente

- 1 ianuarie – Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localuri
- 3 ianuarie - Un Boeing 737 aparţinând companiei egiptene private Flash Airlines s-a prăbuşit în Marea Roşie; accidentul aviatic s-a soldat cu 148 de morţi
- 4 ianuarie - Vehiculul explorator MER-A (Spirit) asolizează pe Marte
- 24 ianuarie - Vehiculul explorator MER-B (Opportunity) asolizează pe Marte.
- 11 martie - Atentatele teroriste de la Madrid.
- 18 martie - În jurul orei 9 a.m este declanşată Operaţiunea Christ împotriva Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut.
- 29 martie - Şapte ţări din Europa de Est, printre care şi România, devin membre oficiale ale NATO.
- 1 mai - Zece ţări (Cipru, Malta, Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia şi Lituania) aderă la Uniunea Europeană.
- 6 iunie - primul tur al alegerilor locale în România.
- 26 decembrie - [http://earthquake.usgs.gov/eqinthenews/2004/usslav/ Cutremur] cu magnitudinea de 9.0 grade pe scara Richter în Oceanul Indian, cel mai puternic cutremur în ultimii 40 de ani, peste 150.000 de persoane decedate din 11 tari Sri Lanka, India, Thailanda, Somalia, Maldive, Myanmar, Tanzania, Seychelles, Bangladesh, Kenya
- 28 decembrie - Guvernul condus de noul prim-ministru desemnat Călin Popescu Tăriceanu este validat de către Parlamentul României

Evenimente anticipate

- 14 martie - Papa Ioan Paul al II-lea depăşeşte pontificatul lui Leo XIII devenind astfel cel de-al treilea pontificat ca lungime din istorie.
- 13 august - la Atena încep Jocurile Olimpice din 2004.
- 18 decembrie - al doilea tur al alegerilor generale desemnează câştigător pe Traian Băsescu, ales astfel al treilea preşedinte al României post-decembriste.
- 28 noiembrie - primul tur al alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în România.
- Închiderea discuţiilor de aderare UE cu România şi Bulgaria.

Naşteri

Decese

- 13 ianuarie - Sorin Holban, 70 ani, prozator şi poet
- 23 ianuarie – Sacha Distel, 70 ani, cântăreţ de succes şi compozitor francez
- 5 martie - Irina Coroiu, 54 ani, critic de teatru şi film
- 12 iulie - Mioara Avram, 72 ani, personalitate de renume a lingvisticii româneşti
- 11 noiembrie - Yasser Arafat, 75 ani, liderul Autorităţii Naţionale Palestiniene

Premii Nobel

- Fizică - David J. Gross, H. David Politzer , Frank Wilczek
- Chimie - Aaron Ciechanover, Avram Hershko, Irwin Rose
- Medicină - Linda B. Buck, Richard Axel
- Literatură - Elfriede Jelinek
- Pace - Wangari Maathai
- als:2004 ja:2004年 ko:2004년 ms:2004 roa-rup:2004 simple:2004 th:พ.ศ. 2547 zh-min-nan:2004 nî

Europa

Europa este geologic şi geografic o peninsulă, formând cincimea cea mai vestică parte a Eurasiei. Este considerat în general ca un continent în sine stătătoare, deşi aceasta este mai mult o definiţie culturălă decât una pur geografică. Europa este mărginită de vest de oceanul Atlantic, oceanul Arctic la nord, munţii Urali şi râul Ural la est, marea Caspică, munţii Caucaz şi marea Neagră la sud-est şi marea Mediterană la sud. Ca mărime, Europa este penultimul continent în lume, fiind puţin mai mare decât Oceania, cu o suprafaţă de 10.600.000 km². Ca populaţie este al doilea continent în lume, după Asia, cu aproximativ 700.000.000 de locuitori, sau 11% din populaţia lumii.

Istorie

Articol principal: Istoria Europei Europa are o istorie lungă a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt în mod general atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continetul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută cu numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştiinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, Americi şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi deci la o creştere în populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: Naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1990, blocul estic s-a fărâmiţat.

Ţări

Geografic, Europa este formată din următoarele 45 de ţări (în ordine alfabetică):

- Albania
- Andorra
- Austria
- Belgia
- Belarus
- Bosnia şi Herţegovina
- Bulgaria
- Croaţia
- Cipru
- Danemarca
- Elveţia
- Estonia
- Finlanda
- Franţa
- Germania
- Grecia
- Irlanda
- Islanda
- Italia
- Letonia
- Liechtenstein
- Lituania

- Luxemburg
- Macedonia
- Malta
- Regatul Unit
- Moldova
- Monaco
- Norvegia
- Olanda
- Polonia
- Portugalia
- Republica Cehă
- România
- Rusia
- San Marino
- Serbia şi Muntenegru
- Slovacia
- Slovenia
- Spania
- Suedia
- Turcia
- Ucraina
- Ungaria
- Vatican

Mări şi oceane

- Marea Baltică
- Marea Nordului
- Marea Neagră
- Marea Mediterană
- Oceanul Atlantic

Geografie umană

Oceanul Atlantic Populaţia europeană este de rasă albă sau caucaziană, împărţită în două mari grupuri subetnice, cel format de nordici, care au o culoare a pielii de un alb clar cu influenţe de roz, părul blond şi ochii între albaştri şi verzi, şi mediteraneenii care pot avea pielea de un alb clar până la culori maronii închise, cu părul de culoare castaniu închis sau chiar negru şi cu ochii de diverse culori, dar mai ales castaniu închis. Ambele grupuri deţin indivizi cu păr creţ. Au fost multe grupuri etnice, cele care au invadat continetul european, dintre care cele mai importante sunt dacii, celţii, germanii, vikingii, latinii sau romanii, etruscii, ibericii, elenii şi grecii, slavii etc. din cei consideraţi legitimi ai acestui continent, dar şi imigranţi din continentul asiatic (arabi, evrei, fenicieni, asirieni, ţigani etc.). În Europa din zilele noastre există şi alte tipuri de emigranţi între cei asiatici şi din orientul îndepărtat, şi anume africanii şi latino-americanii. Estimările cele mai blânde ale ONU prevăd 70 de milioane de imigranţi până în 2050, în condiţiile în care populaţia tradiţională a Europei va scădea până în jur de 300 de milioane ( http://www.france.diplomatie.fr/europe/actual/chevenement.gb.html ). Astfel nu este exclusă transformarea "bătrînului continent" într-o a doua Americă şi dispariţia unei culturi proprii milenare.

Vezi şi

- Cele mai mari oraşe din Europa
- Ţări ale lumii
- Parlamentul European
- Uniunea Europeană
- Euro
- Banca Centrală Europeană
- als:Europa ja:ヨーロッパ ko:유럽 ms:Eropah roa-rup:Evropa simple:Europe